Cele mai puternice suplimente pentru imunitate

Oamenii mă întreabă mereu ce suplimente să ia pentru sistemul imunitar și boli autoimune, dar cele mai puternice și eficiente lucruri pe care le recomand  nu se găsesc într-o cutie de suplimente.⁠

Deoarece capacitatea noastra de apărare - imunitatea - poate varia de la prea mult (un sistem imunitar hiperactiv) la prea puțin (sistem imunitar  subactiv), strategia cea mai inteligenta este să te concentreză pe a pune bazele unei funcții imunitare sănătoase și echilibrate care să răspundă corect în funcție de situație.  

Reziliență imunitară se referă la un sistem imunitar rezistent, capabil de a se adapta la provocări prin stabilirea, menținerea și reglarea unui răspuns imunitar adecvat. Un răspuns adecvat al sistemului imunitar este eliminarea unui agent dăunător, cum ar fi bacteriile și virușii, dar tolerarea celor inofensive, cum ar fi alimentele sau praful. Acest răspuns imun ar trebui să fie de o putere optimă: nu prea slab (căci asta crește riscul de infecții necontrolate, sau duce la cronicizarea infectiior urinare), dar nici prea puternic (ceea ce poate duce la reactivitate crescută, alergii, eczeme, inflamație cronică sau tulburări autoimune). 


Strategiile de reziliență înseamnă acele obiceiuri și alegeri pe care le facem în mod constant, zi de zi ⁠pentru ca sistemul nostru imunitar să funcționeze optim. Acest lucru este deosedit de important pentru persoanele care observa clar o scădere sau o supraactivare (cum întâlnim în caz de tiroidita autoimună Hashimoto, cea mai comună cauză pentru hipotiroidism la femei, sau infecâii urinare recurente, altă problemă frecventă la femei). 


Strategii de rezilieță pe termen lung:


🛏️ Acordarea unei importanțe deosebite obiceiurilor de somn. Somnul suficient și de calitate este cel mai bun aliat al unui sistem imunitar puternic și echilibrat.

🥗 Dieta corectă din care se exclud alimentele care declanșează reacții inflamatorii mediate de sistemul autoimun (cele mai frecvente sunt glutenul, lactatele, porumbul, soia și diferite alte cereale, în funcție de persoană)⁠.

🩸 Echilibrarea nivelului de zahăr din sânge – Zahărul are un efect inflamator și slăbește imunitatea. Pentru a vă îmbunătăți rezistența imunitară, consumați mese regulate cu proporții echilibrate între proteine - fibre - grăsimi și carbohidrați integrali și evitați să consumați de sine stătător zaharurile concentrate, îndulcitorii naturali, sucurile de fructe și carbohidrații procesați (paste, pâine, orez alb, biscuiți etc.). Nevoile de carbohidrați variază de la persoană, de asta e bine să verificați  periodic glicemia și hemoglobina glicozilată  HbA1c. Glicemia a jeun ar trebui să fie sub 100 și HbA1c sub 5,6. ⁠

💦 Hidratarea – multe persoane pur și simplu nu beau suficientă apă, sau nu consumă ape de calitate și suficienți electroliți.

🏃🏽‍♂️ Activitate fizică zilnică – nu poți avea o rezistență imunitară bună decât dacă ești activ fizic zilnic. Chiar și o plimbare zilnică este un mare impuls pentru sănătatea ta. Dacă este posibil, includeți și antrenamentul funcționale și de forță. ⁠

🎉 Îmbunătățiți-vă eliberarea naturală de endorfine (opioide naturale care ne dau starea de bine, pace interioară și seninătate) – corpul nostru produce substanțe chimice care ne ajută să ne simțiți bine numite opioide care atenuează inflamația și sporesc rezistența imunitară.  Exercițiile fizice, timpul petrecut cu cei dragi, joaca cu animăluțul de casă, dansul sunt exemple de modalități de a stimula producția de endorfine. Practic pentru sistemul imunitar este important să faci zilnic lucruri care vă aduc bucurie și vă ajută să vă simțiți relaxați. ⁠
Evită lucrurile care te stresează în mod constant. ⁠

📺 Le spun multor cliente cu afecțiuni autoimune să nu mai urmărească știrile, deoarece stimulează frica, anxietatea, stresul și furia, stări care sunt proinflamatorii și pot slăbi rezistența imunitară. ⁠

Am scris pe larg despre dieta antiinflamatorie pe care e bine să o adopți în caz de infecții intime cronice sau afecțiuni autoimune, dar și despre alimentele funcționale pe care e bine să le integrezi în dieta ca suport antiinflamator și antioxidant in Broșura Hrană Vindecătoare. Broșura conține peste 140 de pagini de informații și recomandări pentru sănătatea ta: de la filtre de apă, aparate de gătit, liste de alimente sănătoase, până la informații despre suplimente și idei de mic dejun, iar din loc în loc am presărat sfaturi simple pe care le folosesc frecvent în ședințele de coaching. 

Bineînțeles că exista și anumite plante bine studiate și suplimente cu efecte dovedite pentru reducerea mediatorilor proinflamatori, sau pentru stimularea unui sistem imunitar subactiv, însă acest articol s-a vrut doar un reminder al acelor lucruri deosebit de importante care formează, de fapt, baza imunității noastre. L-am scris pentru că observ, din păcate, multe cliente cu o lista lungă de suplimente pe blatul din bucătărie pe care parcă le aruncă pur li simplu în corp la grămadă, așteptând ca ele sa lucreze la vindecare în locul lor în timp ce ele petrec ore în șir la muncă, nu fac mișcare sau nu ies deloc în natură și se preocupă obsesiv doar de anumite aspecte ale dietei, în timp ce uită să privească imaginea propriei vieți în ansamblu. Hai, de acum înainte, să vedem și pădurea, și copacii pentru a avea rădăcini cu adevărat puternice în fața intemperiilor absolut inevitabile ale vieții!


  • Buna Mihaela,
    Doresc sa mentionez si sa iti multumesc din suflet pentru tot ceea ce faci pentru noi, femeile care doresc un stil de viata sanatos. Sunt diagnosticata cu PCOS si de cand am renuntat la medicamentele puternice care mi-au facut mai mult rau decat bine, si am inceput sa te urmaresc pe tine si sa iti urmez sfaturile extraordinar de bune si de utile, viata mea incepe incet, incet sa se schimbe in spre bine. Cu multa rabdare si “educatie feminina” se pot schimba lucruri in bine!
    Multumesc pentru ca ai aparut in viata mea fix cand aveam cea mai mare nevoie!

  • {"email":"Email address invalid","url":"Website address invalid","required":"Required field missing"}
    >