Cauzele emoționale și spirituale ale endometriozei

Endometrioza este o afecțiune care transcende granițele fizice, adâncindu-se în straturile emoționale și psihologice ale existenței unei femei. Confruntarea cu durerea cronică și simptomele debilitante, precum și lupta pentru un diagnostic corect, pot crea un vârtej de emoții, de la frustrare și furie până la sentimente de izolare și depresie.  Este o călătorie care testează rezistența psihică și afectează stima de sine, relațiile și capacitatea de a menține un echilibru în viața de zi cu zi.

Deși este vital să recunoaștem că sănătatea mintală este la fel de importantă ca sănătatea fizică, iar gestionarea impactului emoțional al endometriozei este un pas esențial în călătoria către vindecare și echilibru, este foarte interesant de discutat nu doar despre ceea ce se întâmplă cu psihicul femeii DUPĂ ce apare suferința, ci și despre emoțiile și programele mentale care sunt DEJA prezente în fondul psiho-emoțioal la o femeie cu acest diagnostic. 

În acest articol am încercat să arăt atât perspectiva științifică modernă, care abia recent a început să speculeze că stresul, traumele emoționale și psihologice ar putea avea un impact asupra apariției și progresiei bolii, precum și observații empirice din sfera intuitivă. 

Un lucru este clar, când vrei să gestionezi o boală cronică atât de complexă este obligatoriu să privești și în interiorul ființei. Bolile inflamatorii cronice, bolile autoimune și afecțiunile cronice care implică durere (în special durere pelvină) au rădăcini puternice în traumele timpurii și dereglarea sistemului nervos cauzată de traumă și stres cronic. Iar endometrioza nu face excepție, fiind influențată nu doar de factori hormonali și genetici, ci și de mediul intern al corpului, în care emoțiile și sănătatea sistemului nervos au un impact notabil.

Corpul și creierul nu sunt entități separate, iar emoțiile unei persoane îi afectează corpul

Femeile care au dureri pelvine cronice au adesea istorii psihologice și emoționale complexe. Studiile au descoperit că este mai probabil ca acestea să fi căutat tratament pentru simptome somatice neînrudite, să aibă un număr total mai mare de parteneri sexuali și că sunt mult mai probabil să fi experimentat traume psihosexuale semnificative anterioare. Durerea lor fizică este, de asemenea, legată de durerea emoțională nerezolvată fie  în relațiile trecute sau actuale cu parteneri sau cu locuri de muncă, abuz sexual, abuz emoțional sau sexual (la orice nivel).  Evenimentele traumatice nerezolvate din trecut trăiesc în sistemul energetic al corpului, chiar și după ce organele pelvine au fost îndepărtate chirurgical. 

Corpul exprimă ceea ce mintea reprimă

Trauma schimbă structura, răspunsurile chimice și hormonale ale creierului nostru și este principalul factor care dictează capacitatea de vindecare din boli cronice în care sunt implicate sistemul hormonal, sistemul digestiv și sistemul imunitar. Fără educație privind procesarea emoțiilor, vindecarea rănilor sufletești și îmbunătățirea reacțiilor sistemului nervos și a mecanismelor interne prin care gestionam valurile vieții nu putem vorbi de vindecare reală și de durată. 

Abuzul sexual și fizic din primele etape ale vieții a fost asociat cu un risc crescut de endometrioză. Aceste experiențe traumatice pot influența dezvoltarea ulterioară a endometriozei, sugerând o legătură între traumele timpurii și riscurile de sănătate reproductive. Severitatea, cronicitatea și acumularea de tipuri de abuz au fost asociate cu un risc mai mare. PMID: 30016439; PMCID: PMC6112577. 

Există o asociere puternică între traumele din viața timpurie și tulburarea disforică premenstruală (PMDD), abuzul emoțional și/sau trauma cronică din copilărie fiind cel mai puternic asociate cu PMDD. PMID: 34999294.

Comparativ cu femeile care nu au fost expuse la traume, femeile cu traumă/PTSD au avut un risc semnificativ crescut de sindrom premenstrual și tulburare disforică premenstruală. PMID: 30293199, PMID: 34134539 

Caracteristicile persoanelor care dezvolta afectiuni autoimune si autoinflamatorii cronice 

  • Perfecționism, performator, tip A, autocritic, îngrijorat, supra gânditor (overthinker) și/sau hipervigilent
  • A experimentat o stare de stres cronică fizic și emoțional sau psihologic de-a lungul vieții
  • A avut un istoric de traumă sau un stil de atașament anxios față de îngrijitorii primari din copilărie (în special unul sau ambii părinți)
  • Se simte deconectat de la sine și de ceilalți
  • Încearcă să-și controleze vindecarea exclusiv prin instrumente externe și își bazează acțiunile doar pe procese intelectuale, decât să meargă în interior și să-și folosească intuiția și înțelepciunea înnăscută a corpului.
  • A fost expus la un număr semnificativ de experiențe adverse în copilărie. 

A fost dificil pentru mine să mă regăsesc atât de mult în această listă, dar am înțeles mai clar ”rădăcinile” ascunse ale problemelor digestive cronice, ale anxietății și în cele din urma ale adenomiozei cu care am fost diagnosticată la începutul acestui an. Acum, terapia somatică pentru vindecarea emoțională și rescrierea tiparelor după care a învățat sistemul meu nervos să funcționeze sunt parte integrantă din protocolul meu personal de vindecare. Oricând am tendința să mai comand o rundă de suplimente sau să petrec ore în șir amorțită la calculator citind informații medicale care nu îmi sunt de nici un folos pe moment, mă opresc și îmi iau câteva minute pentru a mă întreba ce simt cu adevărat în acel moment, ce anume m-a activat emoțional și ce stare încerc, de fapt, să rezolv rațional. 

Cauzele spirituale ale endometriozei  

Sunt multe teorii si curente legate de cauzele subtile ale endometriozei. Deși diferă în exprimare și subtilități, în esență ele toate duc către legătura cu emoțiile, energia feminina si sexualitatea corpului feminin. 

Dintre toate informațiile disponibile, consider că cea mai toxică este exprimarea ”endometrioza este boala femeilor neiubite”. Această idee perpetuează o viziune simplistă și neștiințifică despre o afecțiune complexă. În realitate, endometrioza este o boală inflamatorie cronică, al cărei mecanism este legat de factori multipli, inclusiv genetici și imunologici. Sugestia că endometrioza este rezultatul lipsei de iubire adăuga o povară emoțională inutilă, sugerând că suferința femeii cu endometrioză este cauzată de eșecuri personale sau de relații, ceea ce este fals și nedrept. 

Teoriile de mai jos și cu care am rezonat pe deplin oferă mai mult spațiu de manevră emoțională, mai multă capacitate de împuternicire și asumare a realității, decât dramatizarea excesivă a neputinței. 

Endometrioza are în fundal o competiție între nevoile emoționale ale unei femei și funcționarea ei în lumea exterioară. Când o femeie simte că nevoile ei emoționale cele mai intime sunt în conflict direct cu ceea ce îi cere lumea de la ea, endometrioza este una dintre modalitățile prin care corpul ei încearcă să-i atragă atenția asupra problemei. Northrup, Christiane. Corpurile femeilor, Înțelepciunea femeilor 

Într-un sens literal, cauza spirituală a endometriozei pare să fie  o înstrăinare sau o îndepărtare inconștientă de feminitate. Este ca o respingere a puterii personale feminine sau o suprimare a creativității, a moliciunii interioare, a blândeții  și a pasiunii sălbatice de a trăi în corp de femeie, dar care nu este făcută în mod conștient, ci apare  ca o consecință a mediului în care am fost crescute. De cele mai multe ori renunțăm la atributele feminității ca o formă de protecție a vulnerabilității feminine în contextul unei societăți profund patriarhale. Un altă explicație pentru această îndepărtare de feminin este luptă permanentă pentru siguranță și egalitate. Pentru multe femei, singura modalitate de a se simți în siguranță într-o lume profund masculină este să fie în control asupra fiecărui aspect al vieții lor, ceea ce le plasează permanent în minte, în stare de hipervigilență (activare simpatică), ”sus în cap, departe de pelvis”, adică în energia masculină de ”a face”, în loc de femininul ”a fi”. Dar asta nu e un lucru rău, pentru că niciun mecanism de adaptare și autoprotecție nu este intrinsec rău. Când privești boala în acest mod, îți dai seama că, deși nu ai ales să ajungi aici în mod conștient, te afli totuși într-un continuum social complicat care depășește granițele experienței tale personale. Ceea ce mai descarcă din vina și rușinea de a nu fi fost, mititica de tine, suficient de iubită cât să ai acum o viață sănătoasă (dacă e să ne luăm după expresia celebră despre femeile neiubite care a împânzit tot internetul). 

Se întâmplă inclusiv ca durerea pelvină să apară la femeile care dezgroapă în terapie amintiri traumatice, vizitează locul în care a avut loc abuz fizic/emoțional sau lucrează la locuri de muncă nesănătoase, dar în care simt că trebuie să continue să lucreze din diverse motive (frică, nesiguranță financiară etc). Prin durere, corpul le cere să-i acorde atenție și să înceapă să facă schimbări. Corpul, în înțelepciunea sa, dorește să le aducă atenția înapoi la locul fizic al durerii lor emoționale, astfel încât să poată începe procesul de vindecare.

Când spun abuz, vreau să te gândești inclusiv neglijarea personală a nevoii de odihnă, timp liber, joacă, timp petrecut în natură și hrană de calitate. 

Uterul respiră. Se contractă și se relaxează ritmic în mod natural, liber să ”descarce”. Cu toate astea, endometrioza este necruțătoare, aducând duritate în loc de moliciune, rigiditate în loc de flexibilitate, durere în locul bucuriei, restricție în loc de libertate. 

Citește cuvintele de mai sus în contextul copilăriei tale, căci endometrioza este adânc înrădăcinată în descendența noastră feminină și în dinamica relațiilor de familie (adaptare: Tracey Stevens, The Healing Point).  În copilărie învățăm că trebuie să ne suprimăm creativitatea, pasiunea, bucuria și libertatea de exprimare în schimbul „datoriei”, lui „ar trebui” și lui „nu ar trebui”. În copilărie învățăm să fim ”fete cuminți”, doar că nu ni se spune că fetele cuminți fac boli autoimune pentru că învață să își ignore propriile nevoi și să facă mereu pe plac fără să se apere. 

Dacă abandonul de sine este devalorizarea propriilor nevoi și prioritizarea celorlalți, bolile autoimune oglindesc acest lucru la nivel celular. Așa cum abandonul de sine reprezintă un atac și o devalorizare a sinelui, bolile autoimune constituie un asalt intern similar. Capacitatea de apărare a sistemului imunitar este din același spațiu energetic ca libertatea și încrederea de a ne folosi furia în mod sănătos atunci când ne sunt încălcate limitele personale, iar când o porție mare din furia noastră este reprimată, ea se poate manifesta la nivelul pântecului ca disfuncție imunitară și inflamație, adică atac necontrolat și reactivitate permanentă din partea citokinelor inflamatorii asupra țesuturilor endometriale. E ca și cum leziunile endometriale este singurul loc unde furia ta are spațiu să se manifeste și îți face de cap necontrolată.   

Din perspectiva asta, devine foarte clar că vindecarea vine prin creativitate și expresie liberă de sine, prin educarea limitelor personale, din îmblânzirea conștientă a ”focului interior” și vindecarea relației cu furia. Tocmai de asta spunem că atunci când ne reglăm sistemul nervos, ce obținem nu este mai multă liniște sau mai puțină reactivitate, ci AUTENTICITATEA de a ne exprima liber în cel mai individual mod cu putință. 

Sper ca informațiile oferite să te ajute să navighezi mai ușor procesul complex de vindecare și maturizare pe care îl cere endometrioza de la tine. Niciun supliment minune și nicio dietă detoxifiantă nu pot suplini efectul vindecării emoțiilor,  iar când te încrezi prea mult doar în partea fizică, poți avea parte de mută dezamăgire și frustrare. Ai încredere în drumul tău și dă-ți voie ca, oricât de înspăimântătoare ar părea ”dulapurile tale cu scheleți”, să îți sufleci mânecile și să intri cu mult curaj la curățenie pentru a regăsi treptat versiunea ta cea mai sănătoasă, echilibrată și vibrantă! 


{"email":"Email address invalid","url":"Website address invalid","required":"Required field missing"}
>