Jurnal de eveniment – curs de gătit pentru echilibru hormonal

3 ore de gătit plus 3 ore de nutriție feminină și recomandări personalizate, smoothies Green Goddess cu kale și spirulină, vlăstari de floarea soarelui, negrese vegane, farfurii comestibile și suplimente organice – pe scurt despre ce s-a întâmplat la întâlnirea cu femeile din 2 iunie în studioul de gătit Kuxa.

Am organizat o ediție mai amplă a cursului de gătit din dorință de a ajuta mai profund femeile și de a lucra mai îndeaproape cu ele.

Ce înseamnă asta? Înseamnă că fiecare participantă a avut ocazia să gătească, să pună întrebări despre rețete, ingrediente și metode de preparare, să vadă/guste/miroasă ingrediente noi, să cunoască furnizori și surse de aprovizionare.

Seminarul de nutriție s-a axat pe dieta pe fazele ciclului și terapia nutrițională în funcție de dezechilibrele hormonale feminine însă fiecare participantă a putut să primească recomandări personalizate în baza propriului jurnal alimentar și a chestionarului de echilibru hormonal. Cu cele care au dorit (nu toate au simțit nevoia de asta!) am ținut legătură după eveniment și am oferit asistență pe parcursul următoarelor săptămâni, am evaluat jurnalele lor alimentare de după și m-am asigurat că stiu să implementeze sfaturile oferite pentru a-și rezolva problemele.

Rețetele pregătite s-au axat pe ingrediente organice și mult verde curat. Am gătit pentru bazele echilibrului hormonal feminin, adică rețete care pot fi folosite de orice femeie indiferent de dezechilibrul endocrin pe care îl are pentru că în esență totul se reduce la câteva elemente de bază: sănătatea digestiva, buna funcționare a organelor de eliminare (în special ficat, colon, limfa) și reglarea nivelului de zahar din sânge. Fară aceste baze nu recomand a intra în rafinarea dezechilibrelor hormonale cu suplimente sau alte protocoale terapeutice. Am gătit deci rețete antiinflamatoare, hepatoprotectoare și în mare parte vegane.


Meniu:

  • apa enzimatică (busuioc, castravete, mentă, rozmarin, lămâie, căpșuni),
  • sucuri verzi cu kale și castraveți @nasulrosu,
  • smoothie detoxifiant cu kale și amestec Green Goddess,
  • smoothie antistres cu Ashwagandha și condimente organice @republicabio,
  • boluri nutritive cu cereale integrale (paste fară gluten, orez basmati integral, hrișcă, quinoa),
  • salate cu germeni și vlăstari @eldorplant,
  • burger vegan cu linte,
  • omleta cu kale,
  • quinoa cu sote de frunze mangold și dressing de unt de arahide,
  • sparanghel sotat,
  • prăjitură cu cacao și căpșuni,
  • panna cotta vegan cu căpșuni și mentă.

Ce nu am gătit și nu veți întâlni la atelierele mele: carne, deserturi raw vegane și smoothies cu fructe (cine a lucrat cu mine știe de ce!).

Cum s-au simțit participantele

  • Un curs minunat, cu foarte multe informații utile pentru sufletul și fizicul unei femei, fie ea mama sau nu.

  • Trebuie neapărat să mergi la curs, sunt atâtea lucruri pe care nu le știm despre corpul nostru, iar ea te poate învață și explica. Plus… gătește demențial, rețete simple și hrănitoare și rapide.

  • Un curs foarte util pentru persoanele care doresc să aibă grijă de corpul lor și de bunăstarea lor sufletească.

  • Impresia în urma cursului e că mai am multe de aflat despre mine și cum pot să aplic informația primită, în așa fel încât să am și rezultate.

  • Partea de gătit și mâncat a fost interesantă, dar și destul de amețitoare, nu am apucat să văd nimic din celelalte rețete. Mi-ar fi plăcut să fie mai în tihna totul și informațiile mai țintite, dar asta înțeleg că se întâmplă după cu fiecare în parte.

  • Mi-a plăcut foarte tare și sunt încântată că am decis să particip. Am avut un sentiment că sunt unde mi-e locul din momentul în care am ajuns. Recomand cu căldură tuturor un astfel de curs și în mod special un curs cu Mihaela.

  • În primul rand, a fost o activitate plăcuta și timp acordat mie. Apoi, am aflat lucruri interesante, confirmat anumite bănuieli, schimbat idei și înțeles perspective diferite asupra acelorași aspecte privind sănătatea și schimbările specifice nouă, femeilor. Mi-a plăcut foarte mult că toate fetele s-au implicat cu drag și rezultatele au fost delicioase. Mihaela a avut grija de noi, ne-a abordat cu blândețe și înțelegere, încercând în același timp să ne motiveze și impulsioneze.


{"email":"Email address invalid","url":"Website address invalid","required":"Required field missing"}
>