Ce este aflabetizarea corporală

Ce este alfabetizarea corporală și de ce este important pentru femei să cunoască ABC-ul corpului lor? 

În universul sănătății feminine, body literacy este un termen introdus în 2005 de Megan Londe, moașă certificată și profesor asistent la Școala de Moașe de la Universitatea Mount Royal din Calgary. Ea l-a folosit în contextul educației pentru sănătatea sexuală și reproductivă, mai precis evidențiind dreptul femeilor de a fi educate privind înțelegerea ciclurilor menstruale că fiind cheia luării de decizii pe deplin participative și informate pentru sănătatea lor.

Definiția simplă și elegantă a lui Megan Lalonde a alfabetizării corporale drept „a învăța să citim și să înțelegem limbajul corpului nostru” și-a extins astăzi domeniul de aplicare către toate aspectele sănătății feminine, nu doar privind ciclul menstrual. 

Body literacy sau alfabetizarea corporală se referă la înțelegerea semnalelor și mesajelor pe care corpul nostru le transmite despre sănătate, bunăstare, fertilitate și cicluri hormonale. Este vorba despre dobândirea unui set de cunoștințe și abilități care permit unei femei să observe, să înțeleagă și să respecte nevoile și funcțiile naturale ale corpului său. Această abordare promovează o mai bună auto-observație și autocunoaștere, oferind fiecărei femei instrumentele necesare pentru a lua decizii informate legate de sănătatea și bunăstarea sa.

Într-o epocă în care accesul la informații este la îndemână, dar adesea suprasaturat și contradictoriu, body literacy oferă o cale spre o mai bună înțelegere personală și autonomie în deciziile legate de sănătate. Deși conceptul este aplicabil tuturor, multe inițiative și resurse de body literacy se concentrează pe sănătatea femeilor, dată fiind complexitatea sistemelor hormonale feminine și provocările specifice întâmpinate în domeniul sănătății reproductivă, dar mai ales din cauza dezinformării crase care există în acest dimeniu. 

În ziua de azi consider că este dreptul fiecărei femei să înțeleagă cum îi funcționează corpul, iar omisiunea flagrantă a unei educații specifice și exacte despre ciclicitate, fertilitate și sexualitate este un instrument sistematic de privare a femeilor de putere.

“Am putea compara cu ușurință practica de a preveni femeile să dezvolte o înțelegere completă a fertilității lor cu practica istorică de a împiedica femeile să învețe să citească și să scrie ”. 

(The Fifth Vital Sign, Lisa Hendrickson-Jack)

Doar prin educație pot femeile lua decizii informate privind: 

  • folosirea pilulei contraceptive,
  • acceptarea acesteia că formă de tratament, 
  • informarea corectă privind toate opțiunile de tratament disponibile înainte de a accepta proceduri ginecologice invazive sau tratamente medicamentoase cu impact major asupra corpului (precum anxioliticele și antidepresivele folosite frecvent la femei pentru dezechilibre hormonale sau afecțiuni ce ar merita o abordare complet diferită).

Doar prin educație vor înceta femeile să accepte gaslighting medical, surprinzător de întâlnit în chiar și în 2024, să mai înghită mesaje de tip ”ți se pare / e normal / ești tu prea sensibilă” atunci când clar ceva e în neregulă  sau soluții ieftine de tip “mănâncă mai puțin și fă mai mult sport”, “fă un copil și te vei regla”! 

PRODUS ELECTRONIC

Ciclu versus menstruație și informații cheie despre ciclicitate

Ciclu versus menstruație și informații cheie despre ciclicitate

Educația pentru alfabetizarea corporală poate lua multe forme, de la ateliere și cursuri, la materiale de lectură și aplicații mobile, toate având ca scop împuternicirea femeilor să înțeleagă și să asculte semnalele corpului lor. Această mișcare spre mai multă conștientizare și înțelegere a propriului corp este un pas esențial către sănătatea holistică și binele general. Îmi doresc ca site-ul meu, împreună cu articolele și programele pe care le ofer aici, să servească drept resurse prețioase care să lumineze și să împuternicească femeile în această călătorie spre auto-cunoaștere și sănătate holistică.


{"email":"Email address invalid","url":"Website address invalid","required":"Required field missing"}
>